Craiova Maxima, echipa-cult a Olteniei fotbalistice

Universitatea Craiova. Doar citind numele te trece un fior de emoție, conștient că menționezi ceva ce propria ta ființă. Omului mereu i-a plăcut să aparțină sau să se simtă asociat unei idei mai presus decât viața, iar Știința este fix acel tip de club, de idee, de noțiune. Peste ceea ce poate reprezenta un singur om, tocmai pentru că înglobează sentimentele, speranțele și ambițiile unei întregi regiuni. 

Vorbim despre Oltenia, Eterna Terra Nova, vorba cântecului. O zonă a țării care trăiește alb-albastru și respiră pentru Universitatea. Și când facem referire la un astfel de mit al fotbalului românesc, nu se poate să nu ne îndreptăm atenția spre Craiova Maxima, una dintre cele mai frumoase echipe de fotbal care a activat vreodată în fotbalul românesc. Ne aflăm în primăvara lui 1980, iar Știința Craiova câștigă titlul de campioană în fața Stelei, după o luptă extrem de aprigă (știm cât de mare era influența Stelei în acea vreme n.red.) încheiată cu un golaveraj mai bun comparativ cu echipa armatei României Socialiste. Un titlu de campioană venit după mai mulți ani de încercări eșuate, rodul muncii unor fotbaliști susținuți de întreaga Oltenie. 

Un titlu care anunța începutul dominației oltene în fotbalul românesc al începutului anilor 80, o perioadă în care Halagian, antrenorul legendar al fotbalului românesc, aduna valorile țării sub culorile Stelei, pentru a îndeplini visul ceaușist al cuceririi Cupei Campionilor Europeni de către o echipă românească. Un vis atât de îndepărtat de realitate în 1980 și care a suscitat extrem de multe mișcări de trupe în universul echipelor de club din prima divizie națională. 

Totuși, Lung, Boldici, Negrilă, Purima, Tilihoi, Ciupitu, Ştefănescu, Ungureanu, Ţicleanu, Donose, Balaci, Beldeanu, Irimescu, Crişan, Geolgău, Cîrţu şi Cămătaru... nume care erau rostite de sute de mii de microbiști din întreaga țară, au fost fideli echipei alb-albastre și s-au dedicat fotbalului total. Sub egida unor tehnicieni de asemenea legendari ai fotbalului autohton, Valentin Stănescu și Ion Oblemenco, Știința a obținut performanțe europene semnificative, arătându-le românilor că nu sunt doar sparring partners pentru granzii Bătrânului Continent. 

După ce i-a eliminat pe Leeds cu o dublă victorie la același scor - 2-0 - devenind astfel prima echipă românească ce câștigă în Anglia, Craiova începe să devină realmente Maxima. Driblingurile și pasele geniale ale lui Balaci, mijlocașul ofensiv care a debutat pentru „juveți” în 1973, cu o lună înainte de-a împlini 17 ani, și care a jucat pentru Universitatea până în 1984, atrăgeau zeci de mii de români din toate colțurile țării la stadion atunci când Știința avea să joace. ”Minunea blondă”, una dintre „minunile blonde” pe care le-a dat fotbalul românesc (nu-l uităm pe Giussy Baratky, minunea blondă din Giuleștiul interbelic n.red.) a creat o emulație incredibilă în jurul formației oltene, care era considerată echipa anti-sistem a României comuniste, alături de Rapid, aceasta din urmă neridicându-se la nivelul valoric al ”juveților”. Craiova chiar câștiga și în teren jocurile împotriva echipelor departamentale, nu doar în tribune, cum făcea Rapidul. 

Eliminați de Internazionale Milano după 2-0 pe San Siro și 1-1 pe stadionul Tineretului, oltenii începeau să simtă că sunt o echipă importantă. La finele sezonului respectiv, echipa avea să câștige eventul, de aur în cartea Ştiinţei, care cucerea pentru prima dată eventul. După obținerea a nu mai puțin de 21 de victorii în campionat, record absolut în acel sezon, Universitatea a fost de neoprit şi în finala Cupei României, deţinătoarea trofeului, Politehnica Timişoara a lui Emerich Dembrovschi, fiind efectiv demolată cu un incredibil 6-0, după golurile reuşite de Balaci (2), Donose, Crişan, Cîrţu şi Negrilă. Revenită în cupele europene, Craiova lui Oblemenco devine prima echipă românească ajunsă în sferturile de finală ale Cupei Campionilor, după ce a trecut de Olympiacos şi BK Copenhaga, înclinându-se în fața altui gigant, după Inter-ul din urmă cu un sezon, Bayern München. 

Chiar dacă nu câștigă titlul în 1983, ocupând doar poziția secundă, în fața puternicului Dinamo, Știința obține Cupa României - după 2-1 cu aceeași Poli Timișoara - și începe una dintre cele mai frumoase aventuri europene ale unei echipe românești dintre câte au fost. ”De bucurie rar avurăm parte”, spune imnul echipei, compus de marele Adrian Păunescu, iar atunci când sorții le-au adus în față un adversar de calibrul Fiorentinei lui Passarella, Rossi, Antognoni, Bertoni sau Grazziani, se părea că alb-albaștri vor încheia 

rapid socotelile cu competițiile europene în acel sezon. Dar Balaci, Cîrțu și compania nu au fost de acord cu calculele hârtiei. După un absolut fabulos 3-1 în Bănie, în condițiile în care italienii aveau 1-0 la pauză, Craiova a reușit să elimine vicecampioana Italiei după î înfrângere la limită, scor 1-0. Un meci uriaș, care a scos oamenii din Craiova în stradă. 

Acel 5-0 la general cu Shamrock Rovers, din Irlanda, anunța un nou adversar de pomină pentru juveți. Bordeaux era un nume care impresiona, însă când ai în echipă talente uriașe precum Balaci sau Crișan, orice adversar trebuie să îți știe de frică. Francezii i-au luat de sus pe olteni, care le-au predat o lecție de fotbal sinonimă cu eliminarea. Golul lui Geolgău, din minutul 101, a confirmat ceea ce Europa doar presupunea până la acea oră: o echipă românească are forța de a obține un trofeu continental oficial! 

Știm cât de greu le era românilor să elimine echipe nemțești, iar sorții, desigur - am putea zice - le-au adus- o pe Kaiserslautern în calea leilor din Bănie. După un eșec strâns, 3-2 în deplasare, cu golurile Universității marcate de Geolgău şi Ţicleanu, suporterii Craiovei Maxima aveau să trăiască o dublă premieră în același timp în infernul de pe Tineretului. Golul înscris de Negrilă în minutul 82 avea să marcheze prima eliminare de către o formație românească a uneia din Germania, dar și calificarea în premieră a unei echipe din țara noastră în semifinalele Cupei UEFA. 

Benfica, un adversar fantastic de puternic, nu îi speria pe alde Crișan, Balaci, Cîrțu sau Țicleanu. 0-0 în tur și speranțele unei finale europene erau aprinse. Întreaga Românie spera ca echipa provenită din inima Olteniei să scrie cu litere de aur istoria fotbalului românesc. Și Balaci a deschis scorul. Vuietul stadionului s-a auzit până la București, iar bucuria întregii țări se putea simți în aer. Filipovici a egalat pentru lusitani, iar atacurile în valuri ale oltenilor nu au reușit să schimbe scorul înscrie pe tabela de marchaj. Zoli Crișan a șutat incredibil în bara transversală în cel ce avea să fie șutul cel mai regretat de oltenia fotbalistică. Din toate timpurile. Benfica s-a calificat în finală, Filipovici a fost golgetterul competiției, Anderlecht a obținut trofeul, iar oltenii au rămas cu parcursul incredibil până în semifinale, unde au fost eliminați fără să fie învinși de portughezi. 

Vreți să știți ceva? Oltenia merita calificarea în finală măcar datorită unui detaliu care a ieșit la iveală a doua zi după meciul cu Benfica. Se pare că bara porții pe care Crișan a lovit-o atât de tare, încât vibra și la câteva minute după, era cu nu mai puțin de opt centimetri mai mică decât cealaltă. Un detaliu fermecător și care a dat apă la moară tuturor fanilor Craiovei Maxima de-a lungul timpului. Un detaliu care îi ridică pe fotbaliștii ”Campioanei unei mari iubiri” la rangul de legende. 

În încheiere, vă propunem să ne bucurăm împreună de versurile imnului Științei Craiova, o echipă de poveste, cum România nu a mai cunoscut și nici nu va mai cunoaște vreodată: 

Cântec pentru Oltenia (de Adrian Păunescu) 

De bucurie rar avurăm parte, În unele duminici, pe la nunţi, Suntem olteni pe viaţă şi pe moarte, Suntem olteni, adică suntem munţi. 

Un rost ne-a dat măicuţa noastră, dulcea, Să fim, dintre români, cei mai fierbinţi, Din Dolj şi până-n Olt, şi până-n Vâlcea, Şi până-n Gorj şi până-n Mehedinţi! 

Oltenia, Eterna Terra-Nova, Un cântec are astăzi şi-n priviri: Hai Universitatea! Hai Craiova! Tu, Campioana unei mari iubiri!